Giucăi 

Cu trei săptămâni în urmă am fost pentru prima dată în mijlocul celor care zidesc Casa Permanentă de Rugăciune Oradea. Au fost câteva zile deosebite, nu doar în ceea ce privește investiția spirituală acolo, cât și în ceea ce mă privește pe mine personal.

Mijlocitorii se întâlnesc într-o încăpere închiriată în cadrul The Church of God Chaplaincy and Care Center. Dar ceea ce mi-a străpuns inima a fost locația lor. Ieșind pe ușa încăperii, nu puteam să nu observ clădirile Universității Emanuel. Între ușa propriu-zisă și gardul proprietății UEO era o distanță mai mică de 10m. La etajul unu, lumina aprinsă revărsându-se printr-o anumită fereastră mi-a făcut inima să bată cu putere. Era tocmai camera pe care o împărțisem cu Ovi în anul doi și trei!

Gândurile mi s-au îndreptat spre acele două zile dureroase de 15 și 16 decembrie 2005 când privind pe aceeași fereastră nu întrezăream nimic decât un imens gol și o rușine pe măsură. Iată-mă acolo, încadrat de termopane, izolat și temător.

Încotro?

Este oare iertare pentru tot ce am făcut? Se mai găsește pe undeva un dram de restaurare și pentru mine, o oarecare nădejde a unui viitor vindecat?

Cu trei săptămâni în urmă, trecutul și prezentul meu s-au reunit într-o dulce-amară amintire. Uitându-mă la fereastra luminată nu puteam să nu îmi număr binecuvântările de acum și întregul proces prin care am trecut. Cele două locuri care îmi susțineau identitatea, fiecare la timpul lor și fiecare cu trăsăturile lor îmi confruntau din nou inima. Cum aș putea să nu tresalt de bucurie și cutremur când dacă aș privi azi pe aceeași fereastră, imaginea mi-ar fi cu totul diferită¹? În acele zile nu vedeam decât abisul eșecului înaintea Domnului meu și al oamenilor, azi văd chemarea și înrolarea în mișcarea de rugăciune².

Uneori privim și nu vedem decât un gol prezent, o modelare lamentabilă a ceea ce ne e teamă să concepem. Alteori închidem ochii și în durerea prezentului ne imaginăm imposibilul care nu e de nasul nostru. Iar uneori, când toate se potrivesc cu planul divin și cerul tresaltă sub emoția momentului, ne deschidem ochii și ne însușim realitatea.