Giucăi
Cu trei săptămâni în urmă am fost pentru prima dată în mijlocul celor care zidesc Casa Permanentă de Rugăciune Oradea. Au fost câteva zile deosebite, nu doar în ceea ce privește investiția spirituală acolo, cât și în ceea ce mă privește pe mine personal.
Mijlocitorii se întâlnesc într-o încăpere închiriată în cadrul The Church of God Chaplaincy and Care Center. Dar ceea ce mi-a străpuns inima a fost locația lor. Ieșind pe ușa încăperii, nu puteam să nu observ clădirile Universității Emanuel. Între ușa propriu-zisă și gardul proprietății UEO era o distanță mai mică de 10m. La etajul unu, lumina aprinsă revărsându-se printr-o anumită fereastră mi-a făcut inima să bată cu putere. Era tocmai camera pe care o împărțisem cu Ovi în anul doi și trei!
Gândurile mi s-au îndreptat spre acele două zile dureroase de 15 și 16 decembrie 2005 când privind pe aceeași fereastră nu întrezăream nimic decât un imens gol și o rușine pe măsură. Iată-mă acolo, încadrat de termopane, izolat și temător.
Încotro?
