Loosing my religion

Cred că eram în ultimele săptămâni de voluntariat la Ashburnham Place când s-a petrecut minunea.

Era o după-masă de sâmbătă, liberă pentru mulți dintre noi. Majoritatea oaspeților se retrăgeau din câmpul vizual, iar noi nu prea mai aveam motive pentru care să rămânem în centru.

Eastbourne era aproape, nu neapărat plaja ideală, dar mult mai bine decât orice. Mai ales că vremea era bună și pentru noi era motiv de bucurie – deja ni se umflaseră oasele de la vremea britanică…

Înarmați cu pui rotisat, câteva sticle de bere și promoțiile MacDonalds 1)în acea zi, primeam doi Chicken-something la prețul de unu am încălecat hârbul lui Tristan, echipat cu o mult prea zgomotoasă tobă de eșapament de motocicletă, am lăsat geamurile jos și am început să chiuim ca nebunii.

Cât de multă nevoie avem de acea zi liberă!

O parte dintre voluntari s-au retras în altă zonă pentru un concert obscur în aer liber în vreme ce noi am ales să ne așezăm, să mâncăm și să povestim despre viață, aplicațiile practice ale Evangheliei și experiența lui Ivan din cei doi ani petrecuți într-un centru catolic de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri 2)Rememorarea acelor evenimente a survenit a urmare a faptului că un tip masiv, chel și îmbrăcat în alb ne-a întrebat discret dacă nu am vrea niște hașiș. Evident, l-am refuzat cu mare politețe.

I-am iubit întotdeauna pe tipii ăștia: Ivan cel întunecat, Diogo cel dezinhibat, nebunu’ de Tristan și Sonia cea explozivă. Într-un mod ciudat, m-au adus mult cu picioarele pe pământ, dar asta e o poveste pentru altă dată.

S-a terminat și concertul, s-au epuizat și artificiile de pe plajă, iar noi ne-am reunit să ne îndreptăm spre Ashburnham.

Iubesc „momentul”!

„Momentul” este acea îngemănare de sentimente intense, revelații spirituale și un context diferit. Momentul este o copleșire trecătoare pe care ai vrea să o exploatezi la maxim și care ai vrea să dureze până la epuizare. Îl simți în măduvă și la rădăcina părului, în stomac printre resturile ultimei mese și în fiecare strop rece de sudoare de pe ceafă. Momentul este mai transcendental decât primul sărut, mai intens decât frica și mai hrănitor decât un complex de vitamine.

Momentul e realizarea unui început, vestitorul unor schimbări majore.

Chiar dacă habar nu ai încotro te poartă schimbarea.

Și nici cât de radicală va fi.

Se întunecase și marea era în spatele meu. Vântul mirosea a sare și ceva de pe continent. Voluntarii erau lângă mine, ciripind odihniți și de pe terasa unui restaurant de auzea R.E.M.

Loosing my religion.

That’s me in the corner, that’s me in the spotlight…

Și eu eram acolo, sub reflectorul „momentului”, înfiorat de faptul că se termină ziua, vara, voluntariatul și viața cum o știam până atunci…

M-am întors cu spatele spre șosea, înfruntând întunericul de pe mare. Fredonam versurile melodiei și atunci l-am văzut.

Poate pentru prima oară, dar l-am văzut cu claritate.

Înconjurat de muzica valurilor și un cer fără lună, ghicind mai mult decât pricepând, contemplând mai mult decât sistematizând, mi-am văzut viitorul condiționat. Se coborâse oarecum peste faleză și în timp ce mă simțeam mai singur decât oricând în viața mea, aș fi scos un șevalet și l-aș fi pictat în culorile serii.

OK, să nu mă înțelegi greșit: nu am văzut ce trebuia să fac în următoarea perioadă, nici chemarea vieții și cu siguranță nici persoana cu care m-oi însura.

L-am numit viitor condiționat fiindcă ceea ce am trăit în acel „moment” a fost o conștientizare că mi se schimbă framework-ul 3)îmi place cuvântul în engleză, de aceea îl tot folosesc; practic, framework înseamnă „structură conceptuală de bază” :D sau țesătura pe care urmează să îmi clădesc o parte importantă din viață.

Vezi tu, majoritatea dintre noi suntem influențați în viață de două elemente ideatice importante: în primul rând un sistem de bază (credințe, morală, principii călăuzitoare), care pentru creștini e în genere Biblia și modul în care acestea sunt aplicate în viața cotidiană. Modul în care sistemul de bază funcționează efectiv în viața individuală și comunitară.

Uneori avem impresia că deja cunoaștem toate lucrurile sau cel puțin o mare parte dintre ele, iar pe baza acestei încredințări ne conducem viața și îi tratăm pe ceilalți 4)și da, aici poți spune în loc de a trata sinonimele noastre preferate: a judeca și a eticheta)).

Și astfel ne clădim o religie personală, un fenomen larg răspândit în lumea creștină: în timp ce fiecare dintre noi subscriem sistemului religios mai mare (cult-biserică-grup de afinități), ne rezervăm dreptul de-a îmbrățișa o sumedenie de alte idei și principii, personale fiecăruia care se armonizează mai mult sau mai puțin cu marele.

„Momentul” meu m-a adus față în față cu nevoia detașării de ceva și adaptării la încă ceva [ref]mă feresc să spun altceva deoarece nu am trecut la musulmani și nici nu am renunțat la Scriptura ca fundament. Deși implicațiile acestui moment sunt mult mai largi și vreau să le tratez în seria începută AICI, mă rezum deocamdată la o singură idee: acest gen de schimbări vin însoțite de un preț mare.

Prețul imediat plătit a fost nu confuzia, culmea, ci o realizare dureroasă a faptului că ceva prețios s-a dus, lăsând locul liber pentru ceva și mai scump, dar care încă nu se concretizează, dar e acolo.

Chiar după ușă.

Chiar în spatele globului ocular.

Chiar în membrana fiecărei celule epiteliale.

Aminteam azi cuiva că mă simt ca și când am dezbrăcat o piele veche și acum sunt expus, crud și tânăr, oricărei intemperii și oricărei schimbări de climă. Ca un bebeluș, dezorientat de lumină și cu pielea neobișnuită cu bacteriile aerobe, urlu și dau din picioare până când traversez fiecare perioadă a dezvoltării.

Un lucru mi-e oarecum clar și un altul doar pe jumătate.

Mi-e clar că urmează o criză majoră în care multe lucruri preformulate în viața mea necesită o schimbare și că Dumnezeu e inclus intim în fiecare dintre schimbări. Sărăcia!, sunt sigur că El însuși determină astfel de „momente” pentru a ne îndrepta spre ceva mai măreț.

Mi-e clar pe jumătate cam ce iasă de aici…

Cum răspundem atunci când ceva fundamental în noi este provocat și pus sub semnul întrebării? Care sunt principiile care se aplică în viața mea, diferit de aici înainte și mai ales cât de mult se adâncește înțelegerea mea în ceea ce privește viața, universul și toate celelalte?

Și mai important, cât de aproape sunt de 42?

Notițe   [ + ]

1. în acea zi, primeam doi Chicken-something la prețul de unu
2. Rememorarea acelor evenimente a survenit a urmare a faptului că un tip masiv, chel și îmbrăcat în alb ne-a întrebat discret dacă nu am vrea niște hașiș. Evident, l-am refuzat cu mare politețe.
3. îmi place cuvântul în engleză, de aceea îl tot folosesc; practic, framework înseamnă „structură conceptuală de bază” :D
4. și da, aici poți spune în loc de a trata sinonimele noastre preferate: a judeca și a eticheta)).

Și astfel ne clădim o religie personală, un fenomen larg răspândit în lumea creștină: în timp ce fiecare dintre noi subscriem sistemului religios mai mare (cult-biserică-grup de afinități), ne rezervăm dreptul de-a îmbrățișa o sumedenie de alte idei și principii, personale fiecăruia care se armonizează mai mult sau mai puțin cu marele.

„Momentul” meu m-a adus față în față cu nevoia detașării de ceva și adaptării la încă ceva [ref]mă feresc să spun altceva deoarece nu am trecut la musulmani și nici nu am renunțat la Scriptura ca fundament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *