Vineri, ora 17.30
În închinare în casa de rugăciune.
Tot mai mult și mai adânc se fundamentează în lăuntrul meu că nu e vorba despre mine.
Sau umplerea mea.
Sau chemarea mea.
Casa de rugăciune nu are cu siguranță nimic de-a face cu o lucrare nouă de mobilizare sau revitalizare a bisericii.
NU.
Giucăi
Cu trei săptămâni în urmă am fost pentru prima dată în mijlocul celor care zidesc Casa Permanentă de Rugăciune Oradea. Au fost câteva zile deosebite, nu doar în ceea ce privește investiția spirituală acolo, cât și în ceea ce mă privește pe mine personal.
Mijlocitorii se întâlnesc într-o încăpere închiriată în cadrul The Church of God Chaplaincy and Care Center. Dar ceea ce mi-a străpuns inima a fost locația lor. Ieșind pe ușa încăperii, nu puteam să nu observ clădirile Universității Emanuel. Între ușa propriu-zisă și gardul proprietății UEO era o distanță mai mică de 10m. La etajul unu, lumina aprinsă revărsându-se printr-o anumită fereastră mi-a făcut inima să bată cu putere. Era tocmai camera pe care o împărțisem cu Ovi în anul doi și trei!
Gândurile mi s-au îndreptat spre acele două zile dureroase de 15 și 16 decembrie 2005 când privind pe aceeași fereastră nu întrezăream nimic decât un imens gol și o rușine pe măsură. Iată-mă acolo, încadrat de termopane, izolat și temător.
Încotro?
Să petrec ceva timp pe Insula Iona a fost un mare vis de-al meu pentru o perioadă de vreme. Iona sfântului Columba (numele gaelic al insulei), a fost vreme de patru veacuri un centru al monasticismului irlandez. Columba, exilat din Irlanda, înființează în jurul anului 563 abația Iona, mănăstire care devine însemnată pentru istorie ca și centru important de învățătură (s-ar spune că înseși Cartea lui Kells1 ar fi fost concepută aici).
Fereastra camerei mele din Burnside Cottage2 mă întâmpina cu imaginea insulei și a vechii abații, anticipând zilele care vor urma. Ani de zile am fost fascinat de creștinismul celtic și principiile sale3.
Duminică a fost Ziua.
Dacă este ceva ce am învățat în toți acești ani petrecuți în casa de rugăciune, cu siguranță este nevoia critică de-a fi un popor al prezenței lui Dumnezeu căci doar astfel vom fi separați de toate popoarele de pe fața pământului (Exod 33.16)1. Care ar putea să ne fie oare bunul cel mai de preț dacă nu prezența Lui în mijlocul nostru? Nu doar acea prezență care locuiește înăuntru nostru confirmând faptul că suntem ai domnului, ci o prezență care vine și rămâne printre noi și peste noi, o prezență care ne conduce și ne oprește ca și trup, o prezență manifestată și profundă atingându-i până și pe cei necredincioși. Continue reading
De curând am citit o carte surprinzătoare.
Îmi face mare plăcere să citesc, motiv pentru care majoritatea banilor de buzunar îi cheltuiesc pe tot ceea ce mi se pare interesant/recomandat de citit. Uneori iau o carte în mână și o parcurg pe îndelete, subliniind, pagină după pagină, paragrafe sau idei de reținut, biata carte sfârșind prin a arăta asemenea unui manual de clasa a patra. Alteori jurnalul mi se umple cu citate și explicații, completări meditative sau pur și simplu conexiuni realizate în urma cititului. Câte o carte îmi „atrage” atenția atât de puternic, încât și acum zace nedeschisă pe undeva, altele pur și simplu strigă „răs-reciteștemă!”
Unul dintre primele experimente, această pagină este încă departe de a fi originală. Studiind puțin inovațiile HTML5, am dat peste minunea numită „drag-and-drop”, binecunoscută de oricine folosește un PC și are puțin habar de ceea ce face. Am folosit un plug-in găsit AICI și un scriptuleț regăsit în sursa paginii înainte de încheierea tagului „body”. Experimentul îl puteți regăsi dând click pe imaginea din acest post.1
În același timp am încercat ceva nu doar tehnic dar și cu puțină încărcătură spirituală. Particularitatea scriptulețului ales constă în faptul că elementele „trase” sunt „înghițite” într-un alt element. Am încercat astfel o meditație. Rugăciunea mea e ca orice critic să privească la fond, ignorând forma, dacă nu îi place. Cel mai profund loc al umilinței omului este la crucea lui Cristos cel umilit. Uneori, în autoconsilierea mea, tind să privesc mai degrabă la poziția mea în Cristos și faptul că am fost înfiat de Tatăl, astfel indiferent de părerea mea de sine, părerea Lui este cea care contează.
Continue reading
Vorbind despre contemplare sau rugăciunea contemplativă, Thomas Dubay o numește „comuniune adâncă a iubirii”, o conștientizare de origine divină, generală, non-conceptuală și plină de iubire pentru Dumnezeu, o atenție plină de iubire și desfătare uneori, o dorință seacă și purificatoare uneori și alteori o sete arzătoare după El1 .
În timp ce cresc în cunoașterea lui Cristos și a dinamicii vieții cu (încep) să înțeleg tot mai mult impactul revelației ființei Sale preaiubite în sufletul omului. Poziționându-ne inima să primească prin Duhul lucrurile adânci ale Dumnezeirii (1 Cor. 2.10-12), începem să trăim realitatea nu doar a familiarizării cu Preaiubitul, ci a unei relații spirituale, oprindu-ne și realizând că El este Dumnezeu (Ps. 56.10). Și aceasta poate fi nu doar o trăire singulară, izolată între pereții unei mănăstiri sau în compania misticilor exuberanți, ci o stare continuă a inimii, o părtășie neîntreruptă cu Preaiubitul Isus. Continue reading
