Vorbind despre contemplare sau rugăciunea contemplativă, Thomas Dubay o numește „comuniune adâncă a iubirii”, o conștientizare de origine divină, generală, non-conceptuală și plină de iubire pentru Dumnezeu, o atenție plină de iubire și desfătare uneori, o dorință seacă și purificatoare uneori și alteori o sete arzătoare după El1 .
În timp ce cresc în cunoașterea lui Cristos și a dinamicii vieții cu (încep) să înțeleg tot mai mult impactul revelației ființei Sale preaiubite în sufletul omului. Poziționându-ne inima să primească prin Duhul lucrurile adânci ale Dumnezeirii (1 Cor. 2.10-12), începem să trăim realitatea nu doar a familiarizării cu Preaiubitul, ci a unei relații spirituale, oprindu-ne și realizând că El este Dumnezeu (Ps. 56.10). Și aceasta poate fi nu doar o trăire singulară, izolată între pereții unei mănăstiri sau în compania misticilor exuberanți, ci o stare continuă a inimii, o părtășie neîntreruptă cu Preaiubitul Isus.
Îmi plac cuvintele sf. Tereza de Avila: „Oriunde ar fi Dumnezeu, acolo este cerul, o plinătate a slavei. Nu avem nevoie de aripi, ci doar de un loc liniștit unde putem fi singuri pentru a ne concentra privirea asupra Preaiubitului”2 . Și unde poate fi găsit mai bine un astfel de loc decât în liniștea lăuntrică a inimii?…
Contemplează în rugăciune chipul Preaiubitului.
Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin profeți, în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul… El care este… întipărirea [exactă a] Ființei Lui… (Evrei 1.1-3).
Isus este întipărirea ființei lui Dumnezeu. Îmi place cuvântul „întipărirea”, care în originalul grecesc este χαρακτὴρ (charakter). În lumea antică, charakter poartă în sine ideea imprimării, a gravării metalului fierbinte cu o imagine pe care o va avea din acel moment mai departe. Spre exemplificare, o monedă de metal avea întipărită imaginea exactă a matriței care a produs-o. Conform acestei epistole, natura și slava lui Dumnezeu s-au imprimat în mod exact în natura umană a Fiului (și a rămas astfel pentru veșnicie) pentru ca orice om să-L poată vedea!
Primele versete ne vorbesc despre descoperirea lui Dumnezeu de-a lungul timpului în Lege, în profeți, în variate momente, dar climaxul revelației de Sine se regăsește în Isus. De-a lungul timpului oamenii au avut parte doar de „schițe” ale chipului lui Dumnezeu, imagini oarecum orientative pentru a ne face o idee. În Isus însă, vedem portretul deplin al Dumnezeirii, Cel după care ne tânjește inima.
Evrei este cartea mea preferată din Noul Testament, concentrându-se în mod primar asupra Domnului Isus, cel în care s-au împlinit lucrurile trecutului și care a făcut prin El Însuși curățarea păcatelor noastre și a stat la dreapta măririi în locurile preaînalte (Evrei 1.3). Primele versete însă rămân în același timp o chemare devoțională zilnică: întoarce-ți privirea către Preaiubitul și privește Dumnezeirea!
