Gabi Giulușan

Une­ori am impre­sia ca sun­tem condamnați, ima­diat ce ne naștem, să urmăm un vis, un ideal sau să ne amestecăm în mulțime, urmând ceea ce e prac­tic… sau nor­mal… sau obișnuit.

Dar când începe cu ade­vărat un vis?

Oare chiar mer­ită prețul plătit pen­tru a urmări ceea ce visăm? Oricăt de dis­tor­sion­ată ar fi între­barea, tre­buie să o pun: urmând oare visul nos­tru, este posi­bil să ne trezim într-o bună zi că ne-a pier­dut tim­pul și banii și orice altă resursă valoroasă?

Unde începe visul nos­tru? În locul în care ne explodează inima în piept când ne gândm la el? Sau în ceea ce numim împlinire pe măsură ce par­curgem „pașii” ceruți?

Ceea ce știu e urmă­torul lucru: uenori e nevoie de 12 ani pen­tru a ajunge acolo, 12 ani de plan­i­fi­care și eșecuri teri­bile, bani aruncați, palme prim­ite, o luptă con­tinuă pen­tru ceva ce sună atât de ridicol…

Bună, sunt Gabi și îmi urmez visul. Nu știu unde începe nici unde se termină…

Salvează PDF